Comparatie elemente stilistice

Marcarea oralităţii în traducerile povestirii
Three Men in a Boat (to Say Nothing of the Dog), J.K. Jerome

1. Oralitatea.Caracteristici ale oralităţii

Termenul de oralitate are o accepţie vagă, care îl face greu de delimitat, întrucât cuprinde atât limbajul oral, rostit în mod spontan într-o anume situaţie, cât şi punerea acestuia în scris cu meticulozitatea proprie unui scriitor.Textul scris reţine prin urmare o serie de trăsături ale limbajului oral, care îşi pierde din calităţile originale o dată transous în scris. În textul scris, oralitatea este un artificiu, o strategie folosită de autor pentru a reda limba vorbită într-un mod cât mai firesc.
În cartea sa, Orality and Literacy: The Technologizing of the Word[1], Walter Ong discută termenul de oralitate propunândopoziţia între oralitate primară şi oralitate secundară. În timp ce oralitatea primară face referire la modul de expresie a popoarelor care nu cunosc scrierea, oralitatea secundară, pe care o voi avea în vedere în această lucrare, este conform lui Ong, un tip de oralitate intenţionată, folosită în scris. Astfel, oralitatea secundară este un tip de oralitate ce se încadrează la limita între oral şiliterar, desemnând mai degrabă o îmbinare între cele două. Pe de o parte dispune de caracteristicile specifice mesajului oral: intonaţie, pauze, variaţii de cantitate (a sunetelor), dar pe de altă parte se integrează în mesajul scris, sub forma unei transcrieri a mesajului oral.
Oralitatea în scrierile beletristice însă, nu constă doar într-o transcriere fidelă a veritabilei oralităţi, ci osugerare a acesteia, pe baza unor trăsături specifice. La nivel literar, oralitatea este o calitate a unei scrieri de a părea vorbită, dând expunerii un caracter spontan şi viu, atât în dialogurile personajelor cât şi în naraţiunea propriu-zisă. Folosirea stilului direct sau indirect liber, precum şi a unui lexic specific oral, reprezintă o tentativă scriitoricească de a reproduce sau aproxima limbavorbită. Altfel spus, este vorba despre o reprezentare a unui text citat, reconstruit în mod intenţionat pentru a produce anumite efecte stilistice, care creează complicitate şi apropiere faţă de cititor.
Printre proprietăţile definitorii ale discursului oral ce decurg din specificul situaţiei de comunicare, voi enumera o serie:
- conţinut cognitiv relativ sărac, bazat în mare parte pelimbajul familiar
- redarea acestuia urmăreşte un efect practic şi imediat
- predomină factorul subiectiv, afectiv, ca rezultat al spontaneităţii şi al limbajului natural.
- folosirea unor elemente paralingvistice precum intonaţia, gestica, mimica, intensitatea.
- caracter secvenţial al discursului, marcat de fragmentări şi reluări.

Oralitatea se bazează în mare parte pe un limbajfamiliar, apropiat cititorului sau auditoriului, care nu implică abstractizare sau ambiguitate. Prin discursul oral se urmăreşte astfel transmiterea un mesaj clar şi uşor de descifrat. Transpunerea acestuia în scris are, prin urmare, un efect imediat asupra cititorului şi reuşeşte să stârnească interesul şi atenţia acestuia.
Caracterul spontan al mesajului oral influenţează în mod pregnantmanifestarea afectivităţii. Limbajul natural, spontan favorizează creaţiile lexicale sau alt timp de inovaţii, dar adesea se rezumă la stereotipii ori la comoditatea clişeelor. Un alt efect al limbajului spontan poate fi apariţia unor forme incoerente, ezitante sau chiar a unor erori de exprimare.
Folosirea elementelor paralingvistice este de asemenea o trasatură specifică oralităţii, care urmăreşteredarea naturală, în scris, a modului de exprimare oral. De asemenea, discursul oral abundă de referiri contextuale la situaţia de comunicare prin cuvinte cu valoare deictică (acesta, aici, acum, ea,el), de adresări, vocative, verbe la imperativ.
Mesajul oral prezintă în general un tip de construcţie sintactică simplă, bazată pe coordonare si pe repetiţie. Caracterul său fragmentar, bazat pe...