Genul Epic
Páginas: 3 (516 palabras)
Publicado: 14 de enero de 2013
GENUL EPIC – REPERE TEORETICE
Def. Genul epic reprezintă un gen literar în care naraţiunea este principala modalitate de expunere artistică, întâmplările sunt prezentate, de regulă, în ordinecronologică, de către un narator.
În afară de naraţiune, în operele epice mai pot fi prezente şi celelalte modalităţi de expresie artistică: descrierea, dialogul şi monologul.
Opereleepice se caracterizează prin mobilitate din două puncte de vedere: spaţial (acţiunea se poate desfăşura în orice loc) şi temporal (acţiunea se poate desfăşura în orice timp).
Speciile genului epicsunt următoarele:
1. Specii populare (autorul este anonim)
a) în versuri: balada, legenda etc.
b) în proză: snoava, basmul etc.
2. Specii culte (autorul este cunoscut)
a) înversuri: fabula, poemul epic, epopeea
b) în proză: basmul cult, schiţa, povestirea, nuvela, romanul
INSTANŢELE COMUNICĂRII NARATIVE
Prin instanţe ale comunicării narativeînţelegem acele persoane, reale sau imaginare, care iau parte la constituirea operei epice.
1. Autorul este o persoană reală al cărei rol este de a scrie opera epică. El îl plăsmuieşte pe narator,inventează acţiunea şi dă viaţă personajelor.
2. Naratorul este o persoană imaginară al cărei rol principal este de a povesti acţiunea operei epice.
Clasificarea tipurilor denaratori:
a) naratorul omniscient – cunoaşte toate întâmplările operei epice, este obiectiv (nu se implică emoţional) şi relatează la persoana a III-a
Exemple: Moara cu noroc, de I.Slavici, Ion, de L. Rebreanu etc.
b) naratorul personaj – cunoaşte şi relatează doar acele întâmplări la care a luat parte în mod direct, este subiectiv (se implică emoţional) şi relatează lapersoana I
Exemple: Ştefan Gheorghidiu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu
c) naratorul martor – a participat la întâmplări, dar nu ca...
Def. Genul epic reprezintă un gen literar în care naraţiunea este principala modalitate de expunere artistică, întâmplările sunt prezentate, de regulă, în ordinecronologică, de către un narator.
În afară de naraţiune, în operele epice mai pot fi prezente şi celelalte modalităţi de expresie artistică: descrierea, dialogul şi monologul.
Opereleepice se caracterizează prin mobilitate din două puncte de vedere: spaţial (acţiunea se poate desfăşura în orice loc) şi temporal (acţiunea se poate desfăşura în orice timp).
Speciile genului epicsunt următoarele:
1. Specii populare (autorul este anonim)
a) în versuri: balada, legenda etc.
b) în proză: snoava, basmul etc.
2. Specii culte (autorul este cunoscut)
a) înversuri: fabula, poemul epic, epopeea
b) în proză: basmul cult, schiţa, povestirea, nuvela, romanul
INSTANŢELE COMUNICĂRII NARATIVE
Prin instanţe ale comunicării narativeînţelegem acele persoane, reale sau imaginare, care iau parte la constituirea operei epice.
1. Autorul este o persoană reală al cărei rol este de a scrie opera epică. El îl plăsmuieşte pe narator,inventează acţiunea şi dă viaţă personajelor.
2. Naratorul este o persoană imaginară al cărei rol principal este de a povesti acţiunea operei epice.
Clasificarea tipurilor denaratori:
a) naratorul omniscient – cunoaşte toate întâmplările operei epice, este obiectiv (nu se implică emoţional) şi relatează la persoana a III-a
Exemple: Moara cu noroc, de I.Slavici, Ion, de L. Rebreanu etc.
b) naratorul personaj – cunoaşte şi relatează doar acele întâmplări la care a luat parte în mod direct, este subiectiv (se implică emoţional) şi relatează lapersoana I
Exemple: Ştefan Gheorghidiu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu
c) naratorul martor – a participat la întâmplări, dar nu ca...
Leer documento completo
Regístrate para leer el documento completo.