Aristotel

Aristotel s-a născut în anul 384 î.e.n., în oraşul Stagira, în Macedonia, într-o familie de medici. El se stabileşte pentru mai mult timp la Atena, unde timp de 20 de ani este elevul filosofului grec Platon. El la începutul secolului al IV-lea î.e.n. a întemeiat o şcoală, care a primit denumirea de Academie, pentru că Platon îşi ţinea discursurile sale cu discipolii într-o grădină umbroasă, lîngăstatuia eroului legendar Academos. Printre aceşti ascultători se număra şi Aristotel. El nu se grăbea niciodată să dea crezare celor auzite, ci vroia să verifice totul singur. „Platon mi-e prieten, - spunea el, - dar mai scump mi-i adevărul”. Mai tîrziu el este chemat d regele Filip al Macedoniei pentru a fi perceptorul fiului său, viitorul Alexandru cel Mare, care avea atunci vîrsta detreisprezece ani. Întorcîndu-se la Atena, el îşi întemeiază propria sa şcoală, Liceul.
În vremea aceea oamenii ştiau încă foarte puţin despre lumea înconjurătoare. Aristotel vroia să afle cît mai multe, să adune tot ce le era cunoscut învăţaţilor într-o singură ştiinţă despre lume şi natură. Pentru a-şi atinge scopul el a devenit istoric şi geograf, biolog şi fizician, pedagog şi medic.Aristotel a făcut multe descoperiri, a pus bazele unor noi ştiinţe, printre care şi meteorologia – ştiinţa care se ocupă de fenomenele atmosferice. El a descoperit printre primii că Pămîntul şi Luna au o formă sferică. Aristotel a explicat provenienţa vînturilor şi a curenţilor maritimi, a observat înrudirea dintre om şi maimuţă, a găsit noi mijloace pentru tratarea bolilor, a elaborat bazele logicii –ştiinţa formelor şi legilor gîndirii corecte. A fost şi un mare filosof, care a creat propria învăţătură despre natura statului, despre ţelurile vieţii omeneşti. Aristotel a făcut extrem de mult pentru dezvoltarea ştiinţei. Principalul său merit constă în faptul că el a arătat cum trebuie să muncească omul de ştiinţă, dacă vrea să studieze natura. El a început printre primii să facă experienţe cuanimalele, a fost cel dintîi care a organizat observaţii ştiinţifice permanente asupra fenomenelor naturii, primul care a început să facă colecţii ştiinţifice. El a lăsat o operă imensă, din care nu ne-a parvenit decît o parte, care a influenţat întreaga filosofie a Evului Mediu în aşa măsură încît devenise referinţa intelectuală obligatorie a filosofilor şi a teologilor.
Aristotel a pusansamblul cunoştinţelor obiective la baza domeniului său de studiu şi a încercat să facă o delimitare şi o expunere sistematică a fiecărei ştiinţe în pate. Pe lîngă aceasta a prezentat şi a descris ceea ce numea el Filosofia Primă: ştiinţa existenţei care, ocupîndu-se de eul în sine, ce se află la baza tuturor disciplinelor ştiinţifice şi avea deci un caracter primordial. El a publicat opere delogică, fizică, ştiinţe naturale, psihologie, politică, etică şi arte. Tratatele sale sînt cuprinse în 12 volume şi au ajuns pînă la noi.
Aristotel a întemeiat un sistem al logicii care a constituit baza studiilor în acest domeniu pînă în secolul al XIX-lea. El consideră logica un fel de instrument general pentru studiu şi pentru dobîndirea cunoştinţelor din cele mai diverse domenii.Lucrările consacrate logicii sînt cunoscute sub numele de Organon, ceea ce înseamnă instrument sau unealtă. Kant spunea că de la Aristotel încoace la logică nu s-a mai adăugat nimic nou. Centrul logicii lui Aristotel este silogismul, obţinut de el drept un discurs în cadrul căruia, afirmîndu-se anumite lucruri, din adevărul lor decurge în mod necesar altceva decît se afirmă acolo.
Aristotel îşicontinuă analiza, dezvoltînd două perechi de concepte – Materia şi Forma şi pe de altă parte, Potenţa şi Actul – precum şi o doctrină a celor patru Cauze. El descrie 4 tipuri de cauze: 1) materială (se bazează pe materie); 2) formală (forma se manifestă activ, constituind esenţa); 3) eficientă, în acţiune (dezvăluie sursa mişcării şi a transformării posibilităţii în realitate); finită...