Franz Kafka

COLONIA PENITENCIARĂ
„Este un aparat deosebit", spuse ofiţerul către explorator şi îmbrăţişa cu o privire oarecum admirativă aparatul, pe care îl cunoştea, totuşi, foarte bine. Călătorul părea să fi acceptat doar din politeţe invitaţia comandantului de-a asista la execuţia unui soldat, condamnat pentru nesupunere şi pentru insultă la adresa superiorului, colonia penitenciară nu domnea,pare-se, prea mult interes pentru această execuţie. Cel puţin în această mică vale adîncă şi împrejmuită de jur-împrejur cu povîrnişuri golaşe, nu de faţă, în afară de ofiţer şi exploraor decît condamnatul — un om fălcos şi abrutizat cu părul şi faţa răvăşite — şi un soldat; acela ţinea în mînă un lanţ greu ce se continua lanţurile mai mici, cu care condamnatul era celtuit la glezne, de mîini şi degît, şi care erau prinse între ele prin alte lănţuguri de legătură. De altfel, condamnatul manifesta o asemenea supunere de cîine, încît aveai impresia că-l poţi lăsa să umble liber pe povîrnişurile din jur şi că, pentru a începe execuţia, n-aveai decît să fluieri ca el să vină numaidecît.
Exploratorul se preocupa prea puţin de aparat şi umbla încolo şi încoace în spatele condamnatului cuvădită lipsă de interes, în timp ce ofiţerul se îngrijea de ultimele pregătiri aci vîrîndu-se sub aparatul îngropat adînc în pămînt, aci urcîndu-se pe o scară, pentru a cerceta părţile superioare. Era o muncă pe care ar fi putut-o lăsa în seama unui mecanic, dar ofiţerul o îndeplinea cu multă rîvnă, fie pentru că era un adept convins al acestui aparat, fie din cauză că munca aceasta nu putea fiîncredinţată altcuiva. „Acum totul e gata !" strigă el în sfîrşit, coborînd de pe scară. Era nespus de istovit, respira greu cu gura larg deschisă
şi-şi vîrîse două batiste fine, de damă, între gulerul uniformei şi gît. „Uniformele astea sînt totuşi prea greoaie pentru tropice", spuse exploratorul în loc să se intereseze de aparat, aşa cum s-ar fi aşteptat ofiţerul. „Desigur, răspunse ofiţerul, şi-şispălă mîinile murdare de ulei şi unsoare într-un hîrdău cu apă ce sta la îndemînă, dar ele reprezintă patria ; nu vrem să ne pierdem patria. Acum priviţi la acest aparat, adăugă el numaidecît, ştergîcidu-şi mîinile cu o cîrpă şi arătînd totodată spre aparat. Pînă nu de mult mai era nevoie să facem totul cu mîna, dar acum lucrează aparatul singur." Exploratorul dădu din cap, urmărindvorbele ofiţerului. Acesta încercă să prevină eventualitatea oricărui incident neprevăzut şi spuse în continuare : „Se întîmplă fireşte, şi deranjamente ; sper, însă, că azi nu va interveni nici unul, totuşi, e bine să le prevedem şi pe acestea. Aparatul trebuie să funcţioneze douăsprezece ore fără întrerupere. Dar chiar dacă intervin unele deranjamente, ele sînt foarteneînsemnate şi vor fi înlăturate numaidecît.”
„ Dacă vreţi să vă aşezaţi ?" întrebă el în cele din urmă şi scoase, dintr-un morman de scaune trestie, unul pe care-l oferi exploratorului ; acesta nu putu refuza. Şedea acum la marginea unei gropi, în care aruncă o privire fugitivă, nu era adîncă ; pe una din laturile ei, pămîntul săpat fusese grămădit într-un fel de val pe cealaltă se aflaaparatul. „Nu ştiu, reluă ofiţerul, dacă domnul comandant v-a explicat deja aparatul." Exploratorul făcu din mînă un gest imprecis ; ofiţerul nu aştepta decît atît, pentru aputea începe să explice el însuşi aparatul, aparat, spuse el şi prinse cu mîna o manivelă de care se sprijini, este o invenţie a fostului nostru comandant. Am colaborat cu el de la primele experienţe şi am luat parteparte la toate lucrările, pînă cînd aparatul a fost desăvîrşit. Meritul invenţiei îi aparţine, numai lui. Aţi auzit de fostul nostru comandant? Nu ? Ei bine, cred că nu afirm prea mult, dacă spun că organizarea acestei colonii penitenciare este opera sa. Noi, prietenii lui, am ştiut chiar în olipa cînd a murit, că organizarea acestei colonii este atît de desăvîrşită în sine, încît —...