Lo Siento Que No Estan En Espanol! Futuros Pensamientos!

LO siento que no estan en Espanol
GÂNDURI PENTRU VIITOR


E sfârşit de an şcolar. La fiecare sfârşit de an este, aşa, un obicei să ne facem un bilanţ cu ceea ce am reuşit să realizăm şi să încheiem cu ceea ce ne propunem pentru anul următor. Sincer? Nu sunt adepta planurilor pe termen lung ci, mai degrabă, aplic celebrul dicton “CARPE DIEM” şi politica paşilor mărunţi, încercând săînvăţ din greşeli şi să dezvolt ceea ce deja am învăţat.
Am început clasa a IX-a cu un fel de tremur interior, cu o emoţie nesfîrşită, cu dor şi sete de cunoaştere. Cu mintea iscoditoare am pornit pe drumul anevoios, dar frumos, al cunoaşterii noilor taine ale obiectelor de studiu şi nu numai. În afara orelor de studiu am trăit, aici, la şcoală, multe momente frumoase: am cântat împreună cu corulliceului la concursuri şi festivaluri, am învăţat să respectăm istoria acestui neam la orele de istorie, am învăţat ce înseamnă „România la ea acasă”. Emoţii şi gânduri? Da! Emoţii la fiecare pas, căci fără emoţii nu am fi oameni. Gânduri? În fiecare clipă! Fără număr, mult mai rapide decât aş putea vreodată să le pot aşterne pe hârtie. Cu certitudine în acest an şcolar am înţeles că tot ceea ce fac,toate întâmplările şi încercările prin care trec, nu fac altceva decât să mă ajute să-mi întregesc personalitatea. Am reuşit să înţeleg că fără muncă şi demnitate nu vom putea reuşi în viaţă, nu vom putea schimba nimic în lumea în care vom deveni în curând adulţi. Pentru anul şcolar viitor nu-mi doresc decât puterea de a-mi putea înălţa zborul, cu aripi invincibile de diamant, la înălţimeavisurilor pe care le am.
Profesorii, cu toţii, m-au ajutat/ ne-au ajutat, şi sper că în ciuda vremurilor pe care le trăim, să ne ajute şi în anul următor să fim mai bine pregăti, atât din punct de vedere şcolar, cât şi ca oameni. NOI SUNTEM FORŢA VIITORULUI, numai de noi depinde cum ne pregătim pentru tot ceea ce va urma, căci NOI VOM SCHIMBA LUMEA ÎN CARE TRĂIM.


Ştefana-Maria LebădăS-AU DUS ZILELE...







S-au dus zilele copilăriei, în care soarele era cel mai bun prieten, iar luna cel mai mare duşman, pentru că mă trimitea la culcare.S-au dus zilele de vară, cand gagu (bunicul meu)  ne aranja, pe iarba din spatele casei, pătura ce urma să devină podeaua imensului palat al prinţeselor, păpusile fiind elemntul principal al jocului.
S-au dus zilele detoamnă în care stăteam în casă, iar maia (bunica mea) ne făcea,, covrigi ca la piaţa" şi turte. Le mâncam cu zahăr, în timp ce îmi tăiam degetele în încercarea de a descoperi dacă păpuşile au oase...
            S-au dus şi zilele în care gagu mă ducea dimineaţa la şcoală şi apoi, la prânz, mă ducea acasă, cu ,,haltă" la casa bunicilor pentru pentru a lua prânzul. Apoi ne continuam drumul spre casă,unde treceam prin piaţa şi  îmi lua gagu desertul: ,,O banană cât mai mare... de toţi baniii!" aşa ceream eu, lacomă...
            S-au dus şi zilele în care  tot gagu ne ducea, pe mine şi pe sor-mea la şcoala...
S-au dus zilele în care îmi povestea despre viaţa lui, iar eu îi promiteam (având o vârstă la care nu-mi prea ţineam promisiunile, dar la care aş fi putut să realizez acestlucru) că vara viitoare vom scrie o carte împreuna, despre toate întâmplările prin care a trecut, bune şi rele, unele chiar groaznice.
          S-au dus zilele în care intram pe furiş în camera mătuşii mele, să mă ,,machiez", când de fapt ne transformam (eu şi sor'mea) feţişoarele în nişte măşti, dar şi să îi fur pantofii cu toc, care ne  păreau sacri. Acum pantofii cu toc, s-au transformat înpantofi obişnuiţi şi nu mai are farmec  nici chiar machiatul (pe care acum ştiu să-l fac cum trebuie).
          S-au dus zilele în care  eram fericita că am reuşit să o păcălesc pe maia şi să nu dorm la prânz. Acum, însa, am ajuns la vorba mamei: ,,Când o să fii mare, o să vrei să dormi la pranz şi nu o  să mai ai timp!".
   
Mi-am dorit să fiu mare... şi acum regret, pentru că...