Octavian

Capricii riguroase ale memoriei






Octavian








































Format digital








Săruturile tale îmi răcoresc buzele ziua și îmi înfierbântă trupul noaptea... ele îmi oferă cuvinte, zâmbete, emoții… dar ascuțișul vârfurilor piramidelor inimii tale îmi sfâșie netezimea liniștii...Indice


Capitol Pagina
1. Ochi albaștri................................................7
2. Prima dată.................................................12
3.








Ochi albaștri




Când m-am născut aveam ochii albaștri. De o parte și de cealaltă a unui nas mare și ascuțit, se regăseau două picături de ochide un albastru veninos. Înainte de a face orice alt tip de comentariu, toți cei care mă întâlneau rămâneau fixați cu privirea în culoarea lor. Unii îndrăzneau să facă vreun comentariu la adresa lor, dar cei mai mulți rămâneau muți și căutau să își devieze atenția de la ei. Unul dintre frații mamei a avut o reacție necontrolată când m-a văzut pentru prima dată exclamând ”ce urât e! sigur e alvostru?!”. Asta se întâmpla la doar câteva zile de la naștere, iar bunica din partea tatălui, Eugenia, îmi amintea asta de fiecare dată cănd ceva din comportamentul meu nu îi convenea. Nu putea să se exprime niciodată direct, dar prin ceea ce spunea era mai mult decât clar ceea ce gândea. Folosea întotdeauna o istorioară, o pildă sau un exemplu care să exprime ceea ce avea minte. Bănuiesc însă că nuîși dădea seama de ceea ce face, era un reflex involuntar. Cred că o anumită formă de vorbi indirect am moștenit-o de la ea. Am fost și am continuat să fiu pentru ea un străin, pentru că deși am fost singurul nepot, ea totuși nu reușea să-și regăsească sângele în mica ființă ce îi era nepot. Această istorioară, adevărată sau nu, nimeni altcineva nu mi-a confirmat-o vreodată, avea un dublu efectasupra mea, pe de o parte mă înfuria (cu mintea aceea de copil nu puteam accepta cu ușurință nicio referire negativă la propria-mi persoană) iar pe de altă parte, îmi întărea senzația de înstrăinare față de sânul familiei. Dar nu pot spune că m-a deranjat vreodată sau că mă întrista ceea ce-mi spunea, dimpotrivă, mă bucura că am avut astfel de efecte asupra ei, mă făcea mai puternic, înțelegând șiinterpretând motivațiile ei. Nu aș fi apreciat în același mod o iubire necondiționată și protectoare, specifică bunicilor în general, m-ar fi incomodat și mi-ar fi creat o imagine idilică asupra copilăriei și a vieții ce-o va urma.
De mic aveam o atracție către viață, tot ceea ce se mișca mă atrăgea cu o forță magnetică. În special micile vietăți erau cele care îmi captau întreaga atențiepentru lungi minute. Părinții se bucurau și se preocupau în acelați timp. Vroiam acea viață doar pentru mine, iar atunci când mi-am dat seama că oamenii pot avea puterea de a decide soarta unei vietăți, de a trăi sau muri, am simțit o intensă euforie ce greu a putut fi simțită din nou mai târziu. Oamenii au drept de viață și moarte asupra a tot ceea ce răsuflă! Odată ce am înțeles asta, am simțit căsunt deținătorul unui mare adevăr. Deși era evident că toată lumea cunoștea asta, oamenii au vânat și s-au măcelărit între ei încă de la apariție, părea că toți evitau să vadă această realitate și trăiau într-o continuă ignorare. Existau anumite excepții, dar erau tratate direct precum anormale, sau mai erau și cazurile în care li se găseau motive pentru a fi scuzate, precum în exemplulrăzboaielor sau pedepselor cu moartea.
Am înecat boboci de gâscă, mânat de dorința pedagogică de-a-i învăța să înoate. Am răsucit gâturile la câțiva pui de pisică pentru că mi-a fost interzis să mă joc cu ei. Am otrăvit unul dintre câinii vecinului bunicului, am crezut că e dorința lui, de fiecare dată când lătra fără vreun motiv aparent, îl înjura. Iar atunci când, cuprins de dorința de a...