Pacea De La Adrianopol

Convenţia comercială cu Austro-Ungaria s-a încheiat la 22 iunie 1875, fiind compusă din 32 articole. Apreciată în general ca pozitivă din punct de vedere politic prin prisma afirmării unei anumiteindependenţe faţă de Imperiul Otoman, ea s-a dovedit dezavantajoasă din punct de vedere economic. Deşi Convenţia enumera anumite reciprocităţi şi facilităţi, România nu a dispus întotdeauna şi demijloacele necesare de a le exploata. Convenţia prevedea deplina libertate a importului, exportului şi a tranzitului. Făceau excepţie numai măsurile de prohibiţie cu privire la armele de război, praful depuşcă, sarea şi tutunul sau prohibiţiile de natură sanitară9.
S-au reproşat acestei convenţii clauzele vamale, introducerea tarifului convenţional, care a permis numeroase scutiri saureduceri de taxe vamale, lăsând nestingherită pătrunderea produselor industriale austro-ungare şi afectând astfel producţia industrială internă. Într-un raport asupra Convenţiei cu Austro-Ungaria, omulpolitic Alexandru Djuvara considera drept cea mai mare greşeală faptul că tariful folosit era stabilit pentru Austro-Ungaria, pe când noi beneficiam de clauza naţiunii cele mai favorizate doar pentruunele articole. Astfel, pe când exportul austro-ungar la noi era asigurat printr-un anume tarif, exportul nostru rămânea legat de toate schimbările ce se făceau în tariful convenţional alAustro-Ungariei10. Aplicarea prevederilor vamale ale acestei convenţii a născut la început destule confuzii şi dificultăţi. Unele puteri europene au protestat faţă de avantajele dobândite de Austro-Ungaria,solicitând un tratament similar. Moţiunea lordului in
parlamentul britanic făcea referire la avantajele câştigate sub „presiune” de Austro-Ungaria, vasele sale putând intra liber fără taxă şi deasemenea putea dobândi terenuri, înfiinţa ateliere, magazii sau antrepozite în porturile româneşti fără a plăti vreo taxă. Parlamentarul britanic considera că, în spatele acestei situaţii, se...