Presocratics

Marin Preda
Cel mai iubit dintre pămînteni

vol.3

PARTEA A OPTA


I

Rămăsei o clipă parcă suspendat, trecînd în revistă toate femeile care lucrau cu mine la Oraca: nişte grăsane vorbăreţe şi simpatice, încă tinere, dar departe de a-mi fi aruncat vreodată una din acele priviri care sugerează dis-ponibilitatea afectivă chiar fără intenţie de finalizare într-o aventură sau măcar simplaprietenie colegială, puţină curte, acea multitudine de gesturi şi cuvinte care nu au altă menire decît să potenţeze afecţiunea fundamentală pe care o avem pentru alţii, de care sîntem cu adevărat legaţi şi îi iubim... verificări dacă mai plăcem şi altora... siguranţa că nu ne-a pălit farmecul, seducţia... verva pe care ne-o inspiră această certitudine, pe care o transmitem acasă celor care se simtprea siguri de noi... puţină nelinişte, puţină gelozie, pentru a ni se preţui apoi dulcea supunere, abandonul de sub plapumă... Nu citisem în privirile lor nici măcar atît, avem cu cine cocheta, pe tine nu te cu-noaştem, parcă îmi spuneau, şi nici nu avem chef s-o facem, să te invităm la petrecerile noastre unde vin inşi chiar mai puţin cunoscuţi decît tine, şi nici nu încerca să ne inviţi tu penoi, fiindcă o să te refuzăm politicos... Una era subalterna mea, alta era calculatoarea, alta (o tinerică frumoasă şi balaoacheşă, pesemne ţigancă, totdeauna bine îmbrăcată şi coafată, stîrnind invidia pentru bluzele ei un colorit care arăta că nu le cumpăra din magazinele noastre, ca şi fustele cu croială străină, cismuliţele ele-gante, jerseurile fine) secretara directorului, un ins tot-deaunaursuz, care avea de îndurat gelozia nevestei pentru această secretară cu care cam semăna... dar cine suportă alături de bărbatul ei pe o alta, chiar dacă la birou şi chiar dacă ştie că îi e credincios?... Credincios, credincios, dar asta nu-l poate împiedica să... Directorul chiar îşi perse-cuta subalterna, doar-doar se va găsi cineva să-i spună nevestei că între el şi secretară, vezi, nu enimic... Nu se găsea nimeni şi, chiar dacă s-ar fi găsit, nu asta dorea geloasa, ci "s-o dea afară pe tîrfa aia"... Om corect, şeful nostru făcea să i se audă răcnetele prin uşă cînd soţia îi intra valvîrtej în birou şi îi făcea scandal... "...da' ce crezi tu, că asta e instituţia mea personală să dau afară pe cineva numai fiindcă eşti tu smintită? Dar nu am dreptul, atîta timp cît îşi vede de treabaei!..." Secretara însă chiar ţinea la el şi, dîndu-şi seama că omul n-avea linişte în casă din pricina ei, vrusese să plece, cu toate că îi părea rău. "Un şef aşa de bun nu găseşti oriunde", dar se vede treaba că răul ştia el ceva, în locul ei ar fi venit alta, şi numai dacă ar fi fost o babă ştirbă istoria n-ar mai fi continuat... "deşi... mormăise el furios, am avut odată şi o astfel de babă, nuchiar ştirbă, dar cică mi-ar fi plăcut de ea că făcea pe mămica cu mine" şi i-a aruncat tava cu sandviciuri şi ca-fele în faţă, cînd a văzut-o că intră în birou... Ce nevoie, cică, am eu să mănînc sandviciuri şi să beau eu cafea făcută mîinile acestei... să mănînc şi să beau acasă şi să nu mă las lins pe gît ca un viţel de această vacă răscrăcărată... ce, adică, vreau să spun că acasă n-are nimenigrijă de mine şi trebuie s-o las pe cotoroanţa aia să-mi pună unt pe pîine... şi o feliuţă de şuncă... şi o feliuţă de roşie... şi o cafeluţă... şi o franzeluţă... (şi aici directorul îşi subţiase vocea şi îşi imita nevasta scos din pepeni). "Îţi arăt eu ţie, zice, cafeluţă. O să-ţi fac una de-o să-ţi stea în gît, să te frigi cu ea, să te îneci cu caimacul..." "Aşa că nu pleci nicăieri, dacă dinpricina asta vrei să pleci", îi mai spusese el fetei... "Tovarăşe director, cică se smiorcăise ea, măcar dacă am fi vinovaţi de ceva..." "Ei, da, asta ar mai lipsi, se înfuriase el, ia nu mai da aici apă la şoareci şi ieşi afară... Auzi, măcar dacă... Asta îmi scoate sufletul şi pen-tru laptele supt de la mama, dar să mai fim şi vinovaţi de ceva... Mi l-a şi scos, sufletul adică, şi mi l-a băgat...