Volei

Páginas: 2 (428 palabras) Publicado: 14 de octubre de 2010
Mişcarea omului

Eseul de faţă va conţine relatări despre mişcările a două tipuri de persoane diferite.
Aş începe cu mişcările profesoarei de fiziologie. De obicei păşeşte cu paşimărunţi, înainte şi înapoi, între două bănci, câteodată cu paşi egali, ceea ce dă o notă de regularitate. În timp ce calcă, capul piciorului ajunge încet pe sol, în timp mişcării înainte, călcâiele suntacelea care ajung primele la sol, iar apoi talpa până la degete. În timpul mişcării spre înapoi se întâmplă invers, degetele fiind primele pe sol, apoi gradual îşi lasă greutatea corpului pe întreagatalpă. La această mişcare se observă din nou o regularitate, o aranjare, deoarece se produc mişcări la fel repetându-se.
Când aşteaptă răspuns de la elevii săi, mâna şi-o pune pe brâu şi îşimişcă talia încet lateral. În timp ce explică un lucru, mâinile sunt acelea care îi sunt de mare folos, de aceea acestea sunt aproape totdeauna în mişcare. Cu mâinile, mai ales palmele şi degetele, faceo mişcare în toate direcţiile, variind intensitatea acestora. Dacă antebraţul este în mişcare, pare a fi legate ambele una de cealaltă, pentru că dacă mâna dreaptă se îndreaptă spre partea dreaptă totaşa de întâmplă şi cu mâna stângă, urmându-i direcţia.
Dacă observ mişcarea capului profesoarei, mi se pare o ciudăţenie, pentru că rareori, un nerv îi provoacă o mişcare din partea dreaptă,dar acest lucru poate fi chiar şi din obişnuinţă, mişcarea nefiind mai multă de 1 cm pe partea din faţă a maxilarului. Dacă o observ din profunzime, se poate vedea faptul că, îşi poate mişca urechileîn sus, ceea ce nu fiecare persoană este capabilă, alternativ sau deodată.
Mişcarea unei femei în vârstă în timpul cumpărăturilor. Ceea ce am observat de la început în mişcarea femeii, esteşchiopătatul pe piciorul stâng. La vârstă înaintată, cauza este uzura fibrelor, în interiorul musculaturii. Paşii persoanei nu sunt mai mare de 40 cm, de aici deduc faptul că mersul este un chin...
Leer documento completo

Regístrate para leer el documento completo.

Estos documentos también te pueden resultar útiles

  • Volei
  • Volei
  • EL VOLEI
  • Volei
  • volei
  • Volei
  • volei
  • volei

Conviértase en miembro formal de Buenas Tareas

INSCRÍBETE - ES GRATIS