Impartasanie

[text apărut în Biserica ortodoxă , nr. 2/2003, pp. 179-193]

REFLECŢII DESPRE REGIMUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞIRI în tradiţia Bisericii Ortodoxe

preot dr. Doru Costache
Anii regimului comunist şi-au lăsat amprenta puternic asupra conştiinţei creştine şi asupra nivelului vieţii duhovniceşti în Biserică. Un aspect fundamental al evlaviei ortodoxe, puternic afectat în timpurile din urmă, estemodul în care înţelegem sensul sfintei împărtăşiri cu trupul şi sângele Domnului. Astăzi, în acest timp al înstrăinării de tradiţia Bisericii, sunt multe voci care afirmă că poporul lui Dumnezeu nu are nevoie de sfânta împărtăşire pentru a se uni cu Hristos în dumnezeiasca liturghie. Cei care învaţă că poporul lui Dumnezeu trebuie să stea departe de sfânta împărtăşire dovedesc a nu cunoaşte tradiţiaapostolică şi rânduielile sfinţilor părinţi ai Bisericii, chiar dacă opiniile lor îmbracă un anumit chip al evlaviei. Această evlavie, poate nu cu totul falsă – atrăgând atenţia asupra necesităţii realizării unei stări de compatibilitate cu cele sfinte –, duce însă mare lipsă de învăţătură, ignorând rânduielile Bisericii Ortodoxe. Trebuie ştiut că rostul sfintei liturghii este de a pregăti poporullui Dumnezeu pentru sfânta împărtăşire cu trupul şi sângele Mântuitorului Hristos, pentru ca, realcătuit duhovniceşte, acest popor să meargă spre lume ca purtător al păcii de sus. Orice alt folos al sfintei liturghii decât împărtăşirea poporului cu sfintele taine, ca participare la viaţa dumnezeiască, este cu total secundar.
În cele ce urmează, încerc să prezint câteva dintre cele mai importanteaspecte, fără de care nu este posibil să înţelegem taina credinţei noastre şi a vieţii în Hristos. Argumentele aduse sunt din Sfânta Scriptură, din canoanele Bisericii şi din textele oficiale ale sfintelor liturghii (rânduieli compuse de sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Grigorie Dialogul).

CE SPUNE SFÂNTA SCRIPTURĂ
Mai întâi, trebuie să luăm foarte serios cuvântul Mântuitorului,care spune: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta, va fi viu în veci. Iar pâinea pe care o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. […] Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, are viaţă veşnică […]. Cel ce mănâncă trupul meuşi bea sângele meu, rămâne în mine şi eu în el” (Ioan, 6,51-56). Cuvintele Domnului sunt dincolo de îndoială: nu există viaţă veşnică fără împărtăşirea cu trupul şi sângele său. Prin trupul îndumnezeit al Domnului am văzut slava lui Dumnezeu (Ioan, 1,14) şi tot prin acesta gustăm cu bucurie viaţa veşnică. Cine stă în afara sfintei împărtăşiri cu trupul şi sângele Domnului refuză darul vieţiiveşnice.Apoi, trebuie ştiut că în afara sfintei împărtăşiri suntem despărţiţi de Dumnezeu, care prin trupul şi sângele Mântuitorului a încheiat cu noi un Nou Legământ. Când Domnul Iisus Hristos a întemeiat Noul Testament (Legământ) între Dumnezeu şi poporul său, la cina cea de taină, ne-a lăsat ca semn şi participare la acest Legământ împărtăşirea cu trupul şi sângele său (Matei, 26,26-28). Mai mult,ne-a îndemnat să repetăm neîncetat cina cea de taină, în sfânta liturghie, ca o permanentă înnoire a Legământului: „aceasta să faceţi spre pomenirea mea” (Luca, 22,19). Fiecare sfântă liturghie este acea cină şi acel Legământ.
Oprirea păcătoşilor de la sfânta împărtăşire este un avertisment că au rupt Legământul. Dar oprirea se face numai în cazul celor cu păcate mari, sau în cazul celor ce nu vorsă se lase de patimile lor, în pofida sfaturilor duhovnicului. Altfel, ştim bine că sfânta împărtăşanie se oferă şi „spre iertarea păcatelor”, pentru că Mântuitorul nu a venit pentru cei care se cred drepţi, ci pentru cei care se ştiu păcătoşi.

CE SPUN CANOANELE BISERICII
Că aşa stau lucrurile este evident din canoanele (reglementări privind viaţa creştină; cuvântul canon vine din greacă...