Vivir es un derecho no una obligacion

« A trăi este un drept, nu o obligaţie»
Privirea celui care percepe viaţa ca pe o moarte dureroasă

Câştigător al premiului Oscar, cât şi al Globului de Aur pentru cel mai bun film străin, dar şi al 14 premii Goya printre care cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal (Javier Bardem), cea mai bună actriţă în rol principal (Lola Dueñas), dar şi multe altele, "Maradentro" este o capodoperă a demnităţii.
Filmul “Mar adentro”, în regia cineastului spaniol de origine chiliană- Alejandro Amenábar orbitează în jurul unei poveşti reale de viaţă, expune angoasa, coşmarul celui care este silit de destin să-şi ducă existenţa într-un mod nedemn, este un mort în viaţă, un cap ce atârnă de un corp secătuit de viaţă. Filmul spune povestea inspirată dintr-unemoţionant caz real, al lui Ramón Sampedro, un tetraplegic ţintuit la pat timp de 29 de ani, care luptă pentru a-şi câştiga dreptul de a muri cu demnitate.
Ramon refuză scaunul cu rotile pentru că ar fi însemnat acceptarea unor firimituri din ceea ce a fost libertatea lui, limitarea la un spatiu constrângător ce nu îi oferă niciun confort, nicio mulţumire. Singura lui legătura cu lumea exterioară estefereastra camerei sale, prin care poate să ajungă la cea care i-a marcat viaţa, dar şi cea care i-a scufundat-o în tenebrele unei existenţe futile, şi anume marea.
Viaţa îi este tulburată de două femei: Julia, avocata care doreşte să-l susţină în lupta cu autorităţile, privind eutanasia şi Rosa, o fată de la sat care vrea să-l convingă că viaţa merită traită. Julia este personajul care seidentifică cu Ramón, ea însăşi suferind de o boală degenerativă pentru care nu exista salvare. Empatia celei care trăieşte o dramă asemănătoare îi conferă posibilitatea de a pătrunde în mintea şi în sufletul tetraplegicului Ramón, motiv pentru care Julia doreşte să-l ajute. Încearcă să cunoască întreaga viaţă a lui, se apropie de universul său lăuntric, îl admiră pentru umorul cu care îşi presară discursulsău cu tentă funebră şi îi promite ajutorul său necondiţionat. Din păcate, acest lucru nu va fi posibil din cauza înrăutăţirii stării ei de sănătate, amnezia de care suferă neacordându-i şansa de a materializa dorinţa ei solidară. Relaţia dintre cei doi este mai mult decat una formală, dintre un avocat şi clientul său, cei doi împărtăşind idei, emoţii, nevoi comune. Dorinţa Juliei ( Belén Rueda)de a fi salvatoarea lui Ramón este mai mult decat o datorie profesională, este un gest de iubire, de generozitate profundă, de empatie. Între cei doi se înfiripă o poveste unică de iubire deşi personajul principal şi-a renegat dreptul de a iubi timp de 29 de ani, motivând că un om în starea lui n-ar putea iubi şi nici fi iubit cu adevărat, ci doar compătimit iar iubirea ar avea rădăcinidistrugătoare, cauzatoare de suferinţă. Buzele contopite ale celor doi sunt testimonial al unui sentiment ce emerge din nevoia oricărui om de a iubi şi de a fi iubit.
Ramón Sampedro (Javier Bardem) are muzica lui de suflet (Richard Wagner), postul lui preferat de radio, mini-proiectele realizate alături de nepotul lui, o imaginaţie care îi permite să evadeze în lumea exterioară, dragostea fratelui şi acumnatei sale, poezia. În aparenţă, este un om vesel, iubit, muzica şi poezia îi dau contur vieţii sale anoste, este un om admirat de ceilalţi, vizitat de multe persoane ce încearcă să-l convingă că viaţa merită trăită. Este înconjurat de discursuri demagogice, ipocrite, i se dau lecţii de viaţă din partea unora ce un cunosc gustul amar al neputinţei, al dramei de a fi un mort în viaţă. Tot ceea cevrea Ramón este libertatea de a muri şi de a-şi recăpăta demnitatea, de a se dărui unicei sale amante- moartea, cea care îi înseninează chipul, îi uşurează sufletul, îi luminează privirea umbrită de spleen-ul său.
“Mar adentro este o viziune a morţii dinspre viaţă, din perspectiva evenimentelor cât se poate de naturale, de zilnice, dar şi din perspectiva cea mai luminoasă a lucrurilor."...