Nomenclatura De Los Pliegues

CURS IX

4.3.2. Nomenclatura cutelor

Una din cele mai vechi clasificări a cutelor a fost făcută de către Van Hise (1894) care le împărţea în cute paralele şi cute similare; primele se caracterizează prin păstrarea grosimii stratelor componente, celelalte prin îngroşarea lor în zona axială. O detaliere a unei asemenea clasificări a fost făcută mult mai târziu de către Elliot (1965) şi Ramsay(1967) prin utilizarea izogonelor (fig. 1).
[pic]

Izogonele sunt liniile care unesc puncte de egală înclinare a suprafeţelor cutate adiacente. Din acest punct de vedere au fost distinse cinci clase (fig. 2), şi anume: trei dintre ele cu izogonele convergente dinspre arcul extern spre arcul intern al cutei, o clasă cu izogonele paralele şi o alta în care izogonele sunt divergente dinsprearcul extern spre cel intern; două din aceste categorii (fig. 2; 2 şi 4) corespund cu cutele paralele şi similare din clasificarea lui Van Hise.
[pic]
În prezent clasificările sunt destul de diverse, criteriile fiind atât morfologice cât şi genetice. Mai cunoscute sunt cele oferite de Ajghirei (1956), Turner şi Weiss (1963), Dumitrescu (1962), De Sitter (1969), Hobbs, Means, Williams (1976),Belousov (1978), Mattauer (1973, 1980), Gurău (1982), Pauliuc, Dinu (1985), Mikhailov (1987), Spencer (1988), Price şi Cosgrove (1991) ş. a.
Trebuie menţionat că în unele sinteze de geologie structurală, se invocă şi alte criterii de clasificare a cutelor, dar care par să fie mai mult cu valoare teoretică fiind mai rar citate în studiile geologice regionale. Printre acestea menţionăm: cute clasificatedupă forma şarnierelor (rectilinii, curbiliniare, ondulate etc), după orientarea şarnierelor în raport cu orizontala (orizontale, înclinate, verticale), după
orientarea lor faţă de direcţia axelor orogene (paralele sau transversale) sau după forma planului axial (planare, curbiplanare, cilindrice, necilindrice).
Vom prezenta în cele ce urmează clasificarea cutelor după criterii morfologice sauaspectul cartografic care sunt cel mai frecvent invocate în sintezele de geologie structurală.
După înclinaiea flancurilor. Din acest punct de vedere se disting cute normale, cute în evantai si cute izoclinale (fig. 3, 4). La cutele normale flancurile formează un unghi cu deschiderea în jos la anticlinale şi în sus la sinclinale, iar la cele în evantai flancurile converg în jos la anticlinale şiîn sus la
sinclinale; cutele în evantai se mai numesc şi cute strangulate. Cutele izoclinale au flancurile paralele iar unghiul cutei este nul.
[pic]
După poziţia planului axial. După acest criteriu cutele pot fi: drepte, aplecate, deversate, culcate şi răsturnate (fig. 5). La cutele drepte planul axial este vertical, la cele aplecate unul din flancuri se redresează dar nu atinge verticala;la cutele deversate unul din flancuri depăşeşte verticala, încât ordinea stratigrafică a stratelor devine anormală. Cutele culcate au planul axial aproape de 90º, măsurat în raport de o verticală dusă prin ax; dacă acest unghi depăşeşte 90º atunci cutele sunt răsturnate.
[pic]
În cazul unei cute deversate se disting un flanc normal şi un flanc invers, precum şi un sens de vergenţă (fig. 6).Vergenţa (lat. vergere - orientat spre) reprezintă înclinarea cutelor şi are o valoare unghiulară. Unghiul de vergenţă este format de planul axial al cutei şi un plan vertical care trece prin axul său; sensul vergenţei este totdeauna opus sensului de înclinare a planului axial. Cu cât stratele
înclină mai puţin cu atât vergenţa cutei are o valoare mai mare. În flancurile inverse succesiunilestratigrafice vor fi întotdeauna răsturnate. Calculul vergenţei se face în raport de valoarea căderii stratelor (fig. 7).
[pic]
După unghiul cutei. Acestea pot fi, în general, cute largi sau cute strânse după cum zona axială poate fi curbă sau angulară şi flancurile curbe sau drepte. Cutele cu zonele axiale înguste şi flancurile drepte sunt cunoscute drept cute în zig - zag, en chevron sau acordeon...