Amor

Vocalism
* Sistemul vocalic al românei literare cuprinde șapte unități fonematice: e, i, a, ă, o, u, distinse după:

a) după localizare:
* anterioare ((pre) palatale): e, i;
* centrale: a, ă, î;
* posterioare (velare): o, u;

b) după apertură:
* vocale deschise: a;
* medii (mijlocii): e, ă, o;
* închise: i, î, u;

* Vocalismul românesc este rezultat alunor modificări succesive produse în sistemul vocalic al latinei.
* Sistemul vocalic al latinei cuprindea 10 foneme (ā, ă, ē, ĕ,ī, ĭ, ō, ŏ, ū, ŭ) distinse după:
a) Cantitate (lung / scurt);
b) Localizare;
c) Apertură (închis / deschis);

* În latina populară ca urmare a generalizării accentului de intensitate în defavoarea celui muzical, opoziția de cantitate (lung / scurt) îșipierde caracterul distinctiv, opoziția de timbru (închis / deschis) devenind fonologic relevantă;
* Vocalele lungi se închid, iar cele scurte se deschid;
* În diversele arii ale Romaniei s-au produs confuzii specifice între anumite timbre vocalice (apropiate din punct de vedere fonetic);
* În latina dunăreană:
* i̜ (< ĭ) s-a confundat cu ẹ (< ē): (cf. lignum > lemn /nigrum > negru);
* ō și ŏ, ū și ŭ - au rezultat timbre unice (o, respectiv u): (cf. pomus > pom / crucem > cruce);
* Sistemul vocalic al latinei dunărene cuprindea șase foneme (a, e, e, i, o, u), seria anterioară și cea posterioară fiind asimetrice - asimetrie eliminată în urma diftongării lui e̜ accentuat la i̯e;
* Diftongarea datată diferit (Em. Vasiliu – inovație preromanică/ O. Densusianu și Al. Rosetti – inovație paralelă);
* Sistmul vocalic al protoromânei cuprindea tot șase unități (a, e, i, ă, o, u), gupate în trei serii de localizare, unde ă se carcaterizează prin localizare centrală;
* Modificările fonetice care au determinat apariția lui ă:
1. Închiderea lui a aton (casa > casă, parentem > părinte);
2. Închiderea lui a accentuat înpoziție nazală (canem > protorom. căne, campus > protorom. cămpu);

* Fonologizarea lui ă la origine variantă a lui a, s-a produs odată cu apariția posibilității de contrast între a și ă (fuziunea articolului definit feminin, postpus cu substantivul ---> opoziția a / ă devine distinctivă în poziție atonă – cf. casa vs casă);
* Sistemul cu seria centrală incompletă, în care vocala ă(de deschidere mijlocie) nu are o corespondentă închisă – s-a conservat până astăzi în: meglenoromână, istroromână și unele graiuri aromâne;
* Sistemul unei serii centrale complete, incluzând pe lângă vocala ă și o vocală închisă î, este specifică numai daco-românei și anumitor graiuri aromâne;
* Analiza unor texte din secolul XVI – concluzia că unele dintre graiurile reflectate în acestetexte nu cunoșteau distincția ă / î ---> fonologizare lu î – inovație relativ târzie;
* Fonologizare lu î – fenomen datat diferit de cercetători:
* A. Avram – după secolul al XVI- lea ;
* Em. Vasiliu – anterior secolului al XVI-lea (în graiurile de tip muntean) și posterior secolului al XVI-lea (în graiurile moldovenești);

Centrale, vocale
* Vocalismul latinei nu cuprinde oserie a vocalelor centrale;
* Româna – singurul idiom romanic care posedă o serie centrală completă;
* Vocala ă apare și în alte limbi sau dialecte romanice (portugheză, catalană, dialectal în retoromană și italiană și în franceză până în sec. XV);
* Vocala î este notat numai în anumite graiuri portugheze, fără a fi un fonem independent;
* Originea vocalelor centrale românești a fostexplicată diferit;
* Existența vocalei ă – atribuită influenței substratului traco – dac;
* Ipoteză susținută de Gr. Brâncuș, C. Poghirc, G. Ivănescu;
* Albaneza cunoaște o vocală de timbru similar, sau a unei tendințe mai generale de închidere a vocalelor în poziție neaccentuată (A. Avram, M. Sala) ;
* Închiderea lui a aton la ă – prezentă în toate dialectele românești (de...