Fondurile europene – caracterizare generală

Capitolul I
Fondurile europene – caracterizare generală

1.1 Scurt istoric al fondurilor structurale și de coeziune
Politica de dezvoltare regională este o politică cheie a Uniunii Europene, care se bazează pe principiul solidarității financiare, oferind sprijin statelor și regiunilor mai putin dezvoltate sau care se confruntă cu dificultăți structurale, în scopul crearii de locuri demuncă și cresterii competitivității.
În anul1957, când se semna Tratatul de la Roma care punea bazele Comunității Economice Europene, disparitățile regionale între statele semnatare nu erau semnificative. Statele fondatoare ale Tratatului de la Roma își arată interesul "de a consolida unitatea economiilor lor și de a asigura dezvoltarea armonioasă prin reducerea diferențelor dintre diverseleregiuni, precum și a decalajelor cu care se confruntă regiunile mai putin favorizate". Un an mai târziu are loc constituirea celor doua Fonduri Sectoriale: Fondul Social European (FSE) și Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA).
Abia în anul 1975 apar primele semne ale unei abordări a problemelor regionale la nivelul Comunității Europene, prin crearea Fondului European deDezvoltare Regională (FEDER) în vederea redistribuirii unei părți a contribuțiilor bugetare ale statelor membre în regiunile defavorizate.
Politica de dezvoltare regională și conceptul de coeziune economică și socială aveau să se impună abia prin semnarea Actului Unic European în din anul 1986, când sunt recunoscute disparitățile privind nivelurile de dezvoltare ale statelor membre și seconștientizează necesitatea unei politici care să sprijine dezvoltarea echilibrată a acestora. Totodată se creează bazele unei autentice politici de coeziune menite să compenseze taxele impuse de Piața Unică și resimtite în țările din sud și în regiunile mai puțin favorizate.
Perioada cuprinsă între anii 1988-1993 are o importanță semnificativă. Consiliul European de la Bruxelles reformează în februarie 1988modul de funcționare a Fondurilor de Solidaritate, numite "Fonduri Structurale" și decide să le aloce 68 miliarde de ECU (la prețurile anului 1997). În anul 1992 Tratatul asupra Uniunii Europene, intrat în vigoare un an mai târziu, considera coeziunea ca fiind unul dintre obiectivele esențiale ale Uniunii, în paralel cu Uniunea Economica și Monetara și cu Piața Unică. Tratatul prevede și creareaunui Fond de Coeziune menit să sprijine proiecte favorabile mediului înconjurator, precum și transporturile în statele membre mai putin prospere.
În perioada cuprinsă între anii 1994 -1999 Consiliul European de la Edinburg alocă pentru politica de coeziune aproape 200 miliarde de ECU, adica o treime din bugetul comunitar. Creșterea importanței politicii regionale a Uniunii Europene a fostdeterminată, în mod special, de creșterea bugetului alocat Fondurilor Structurale (circa 213 miliarde euro în anul 1999). Tot în aceasta perioadă un nou Instrument Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) completează Fondurile Structurale.
Consiliul European de la Berlin (martie 1999) reformează Fondurile Structurale și modifică modul de functionare a Fondului de Coeziune. Aceste fonduri vorbeneficia de mai mult de 30 miliarde de euro pe an între anii 2000 și 2006, adica 213 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani. Instrumentul Structural de Pre-aderare (ISPA) și Programul Special de Pre-aderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (SAPARD) sunt menite să completeze programul PHARE, existent din 1989, pentru a favoriza dezvoltarea economică și socială, precum și protecția mediului înțările candidate din Europa Centrala și de Est.
Consiliul European de la Lisabona (martie 2000) adoptă o strategie axată pe ocuparea forței de muncă menită să facă din Uniune " cea mai competitivă și cea mai dinamică economie a lumii, bazată pe cunoaștere". Consiliul European de la Göteborg (iunie 2001) completează această strategie prin asocierea ei cu conceptul de dezvoltare durabilă....